Muzicalitatea în Tango – Asumă-ți rolul!
Mai are rost să mergi la cursurile de muzicalitate?
E o idee năstrușnică să ajungi la cursul de muzicalitate al lui Carlitos și al Augustinei, ultimul dintr-o serie foarte reușită de seminarii bine centrate toate pe ideea de muzică, ritm în tango, elasticitate, dinamică & accelerări în dans, prezență în cuplu și alte asemenea delicii, de-a lungul unui weekend întreg, și să fii poftit de către maeștrii, alături de colegii de studiu, să iei loc confortabil, să te relaxezi, să bei ce-ți place, să faci liniște, să aștepți și apoi să-i asculți… și primele lor cuvinte să fie:
„Dragii noștri, felicitări că ați rezistat până la ultimul curs. Acesta este cursul de muzicalitate pe care noi o să-l ținem dar avem un mare anunț de făcut: Muzicalitatea nu se poate preda!”
E sau nu glumă?
Unii or fi crezut că e vreo glumă, alții că o fi un sâmbure de adevăr dar că lucrurile nu stau chiar așa, că se mai poate preda și muzicalitatea asta.
Corect! Aveau dreptate și unii, și alții, dar mai ales aveau dreptate Carlitos & Augustina.
Ce gust aveau portocalele?
Dacă-mi mai amintesc corect, ce au spus a fost în ideea; muzicalitatea nu se poate preda așa cum nu se poate învăța gustul unei portocale din copilăria (sau să-i zic copilă-penuria) ceaușistă a unui țânc crescut la țară, care mânca o portocală pe an, de Revelion, una singură, atât!
Cum poți să înveți pe cineva despre acel gust, acea senzație? Ai vreo șansă dacă-i scrii, descrii și-l pui să învețe elementele chimice ce-o compun? Dacă-i spui că portocala e din categoria cucurbitaceelor doar că oleacă mai dulce-acrișoară? (bineînțeles că nu e dar scheciul cu Florin Piersic e genial!). Dacă-i spui că are vitamina C și aciditate?
Povești. Senzații. Rol
Muzicalitatea este despre senzații. Este despre povești, despre anecdote, șotiile copilăriei dar și despre întuneric și chiar tragic. E despre tromboneală și despre seriozitate și rigurozitate. E despre asumarea unui rol!
E despre POVEȘTI. E despre ASUMAREA UNUI ROL.
Eu asta am înțeles.
... și despre un ocho-cortado rușinos
Poveștile delicioase despre șotiile de „barrio” ale copilăriei și cum sunt reflectate de bună parte din muzica lui D’Arienzo.
Tromboneala și tachinarea lu Echague, înainte de a intra sub reflector, chiar de către Regele Ritmului însuși (vezi înregistrările emisiunilor TV, pe YouTube).
Detaliile despre caracterul, rigurozitatea, punctualitatea, vorba extra-concisă a Seniorului Tangoului, Carlos Di Sarli.
Istoria luptei efemere a doi masculi cocoși pentru a dovedi cine-i cel mai șmecher dintre șmecheri, acțiunea de a amenința cu șișul ce transpare din „De puro guapo”.
Galopul calului din „La trilla”.
Rușinea de a fi scăpat un ocho-cortado banal atunci când dansezi super-tragic-profundul Pugliese.
Din povești putem învăța
Acestea sunt povești. Povești frumoase. Din ele putem învăța. Plecând de la ele putem începe să ne asumăm un rol atunci când dansăm și poate în felul acesta să dansăm mai muzical.
Spuneam acum aproape 10 ani, într-un articol similar (Trebuie Dansul (tangoul) legat de Povestea Muzicii?), chiar despre Carlitos, următoarele:
- „Sunt mari dansatori care Conduc Dansul și mari dansatori care Conduc Muzica (povestea).
- Carlitos Espinoza ar fi probabil la celălalt capăt. El conduce muzica. Povestea muzicii se vede plină, fluidă, dansată, trăită, conectată.
- Dansul celor care „spun povestea” este de multe ori infinit mai simplu: structuri, pași, figuri simple dar incredibil de concentrate de „substanță”, de poveste. Ceea ce cred că-i definește, este nivelul „suprem” de conexiune cu muzica.
- Dansul lor rămâne la fel de organic și pentru că „pașii” sunt simpli, dar mai ales pentru că nivelul de condus-urmat este aproape inexistent.
- Cuplul este „condus-urmat” de Muzica Însăși (de povestea muzicii) și, în aceste condiții, tot ce e nevoie pentru ca dansul să se întâmple, e ca ei – cuplul – să fie acolo, prezenți, personaje în desfășurarea întâmplărilor din poveste. De restul se va ocupa Muzica (povestea), ducându-i încoace și încolo oriunde „narațiunea” i-ar purta.
- Cred că, pentru acești „povestitori”, nu doar că nu există mișcare în afara muzicii (o ieșire din poveste ar fi ca o trezire dintr-un vis frumos, sau… ca o izgonire din Rai) dar, din punctul lor de vedere, nu prea există mișcare, punct! Cuplul va „pluti” ireal, fluid, fără urmă de efort, de-a lungul dansului pentru că de fapt nu e acolo; el și ea (cuplul!) sunt eroii fantastici ai Poveștii.
- Întotdeauna mi-am găsit inspirația (și, de multe ori, … transpirația) în povestea muzicii. Dacă muzica îmi spune ceva atunci și corpul meu va fi în stare să propună cuplului mișcare, poveste, idei, inspirație, spontaneitate… condus-urmat. Sunt, așadar, mai aproape de „condusul muzicii” și, respectiv, de „condusul poveștii dansului” atunci când dansez social dar „condusul dansului” mi se pare o formă super-sofisticată și completă, numai bună de studiat și practicat.”
Mai are rost să mergem la cursurile de muzicalitate în tango?
Așadar, dacă Muzicalitate nu se poate preda mai are rost să mergem la cursuri de muzicalitate? Ba bine că nu!
Contează să înțelegi aspecte „tehnice” ale muzicalității?
Contează să știi să dansezi o dublă legată sau una prelungită?
Contează să știi unde-i 1 și unde-i 8-ul în frază? Să poți dansa 1-2 sau 4-1!
Contează să știi să anticipezi muzica pentru ca să te poți bucura apoi de ce te interesează pe tine (povestea, mișcarea, contactul, emoția, etc)?
Contează să identifici corect sincopa de dans lui Troilo sau pe cea a lui Tanturi? Să poți dansa fluid pe off beat? Contează să știi dacă vocea dintr-un tangou este doar un alt instrument sau are un rol aparte, individualizat?
Contează!
Spune o poveste!
Dar nu uita, atunci când dansezi, vrei să spui o poveste.
Fă-o așa cum o simți transmisă din difuzoare de acordurile orchestrei ăleia compusă din argentinieni morți. Fă-o așa cum te simți în seara aceea. Fă-o așa cum e locul în care ai ajuns. Fă-o așa cum sunt oamenii de ronda. Imaginează-ți că ești la balul iadului din Maestrul și Margareta dacă locul și oamenii nu-ți zic destul.
Asumă-ți un rol în această poveste.
Lasă-l să transpară. Să se simtă în cuplu și să se vadă pe rondă.
Și când te-ai săturat de asta, adaugă discreție, adaugă subtilitate.
Fi supra-concis, corect, elegant și punctual așa cum era Di Sarli.
Fă șotii și glumițe pe D’Arienzo.
Fii legendar pe Troilo. Fii suav pe Calo.
Ocho-Cortado, ucigă-l toaca!
Intră în negura tragicului și impune-ți pentru o tandă întreagă să nu dansezi un ocho-cortadă pe Pugliese. Și dacă ți-a scăpat unul, fă cel mai lent și special ocho-cortado din Univers, așa cum povestea Augustina. Impune-ți pentru o tandă întreagă de Pugliese să nu mai dansezi pe 1-3.
Și du-te la cursurile de muzicalitate.
Du-te la Măndiță sau Lucian. Vezi ei ce povești au să spună. Și au, sute! Fascinante. Și-o să înțelegi. Și-o să te inspire. Și vei dansa mai frumos, mai muzical. Și n-o să te mai plictisești de propriul dans. Și n-o să-ți mai fie teamă că vei plictisi de moarte cuplul. Întreabă-i pe cei al căror dans îl apreciezi, care chiar au un stil al lor, doar al lor, întreabă-i, pe ei ce-i mână în luptă? Urmărește-i pe Social Media, dă-le o „inimioară”, dar dă-le-o din suflet. Merită și vor aprecia.
Mergi la cursurile lui Chicho y Juana sau Naveira y Giselle. Sunt aproape exclusiv despre detaliile „tehnice” ale muzicalității. Și de cele mai multe ori sunt bine asezonate cu povești magnifice.
Mergi la Carlitos y Augustina – sunt delicioși și rar am văzut un cuplu atât de hâtru, care nu se ia prea tare în serios și care funcționează la superlativ.
Mergi la cursurile maeștrilor care ajung aici, la botul calului.
Și-ascultă-le poveștile astfel încât să poți la rându-ți povesti în dans.
Mergi la cursuri, practici și milongi. Mergi "cu sufletul în palmă"
Mergi la cursuri.
Mergi la Practici și Milongi, ca să te bucuri dar și ca să susții și să dai un pic înapoi oamenilor din tango.
Du-te cu „sufletul în palmă” (cum spune un vers din tango), fără prejudecăți, fără capsa pusă pe DJ, pe începători sau pe oamenii cu care nu-ți place să dansezi.
Nu mai bombăni că nu mergi în cutare loc pentru că nu ai cu cine să dansezi. Zău!
ZĂU!?
Sau, mai rău, că AI FOST în cutare loc dar nu aveai cu cine dansa sau erau vraiște cei / cele cu care ai dansat.
Pe bune!
Un cuplu, indiferent de rol, nu e media abilităților tehnice de dans ale partenerilor dar cu atât mai mult nu e egal cu nivelul partenerului mai slab. N-a fost și nu va fi așa niciodată. Cuplul va trage în sus la cântar și doar în funcție de calitatea unuia dintre parteneri dacă ambii manifestă empatie.
Deci dacă partenerul /partenera era „slab” dar cântarul n-a mers în sus, ce spune asta despre tine? Despre calitatea dansului tău? Dar despre empatia ta?
Ascultă muzica. Las-o să-ți spună povestea ei
Du-te și ascultă MUZICA. Și las-o să-ți spună POVESTEA ei. Las-o să te inspire și să conducă ea cuplul. Lasă-te condus de ceilalți de pe rondă. Lasă-te condus de cei care privesc. Lasă-te condus de muzică!
Lasă-te condus de muzică. Asumă-ți rolul, responsabil. Și spune ceva, povestește ceva când dansezi. Spune-ți povestea!